Termeni si conditii
TERMENI ȘI CONDIȚII DE ÎNCHIRIERE DUO AUTOMOTIVE INTERNATIONAL S.R.L.
1 DEFINIȚII
Ori de câte ori sunt utilizați în prezentul Contract, următorii termeni vor avea înțelesul precizat mai jos:
“DUO RENT A CAR” sau „Locatorul” - înseamnă, în înțelesul prezentului Contract, DUO AUTOMOTIVE INTERNATIONAL SRL, o persoană juridică română având sediul social în Str. Alecu Russo, nr. 33, Bacău, Județul Bacău, înregistrată la Registrul Comerțului Bacău sub nr. J4/186/2015, CUI RO34131922.
“Clientul” sau “Locatarul” - înseamnă, în înțelesul prezentului Contract, persoana fizică identificată în Partea I a prezentului Contract, în calitate de client, precum și șoferul adițional declarat de către acesta.
“Autoturismul Închiriat” - înseamnă, în înțelesul prezentului Contract, autovehiculul identificat în Partea I a prezentului Contract a cărui stare de funcționare a fost stabilită în Fișa de Ridicare/Returnare Autoturism – Anexa 1 la prezentul Contract.
“Contract” - include informațiile din următoarele secțiuni care, împreună, reprezintă întreaga înțelegere a părților: Contract de Închiriere – Partea I, Termeni și Condiții de Închiriere, Fișa de Ridicare/Returnare Autoturism – Anexa 1 precum și toate specificațiile din Anexele la Contract.
“Taxa Protectie Basic” - inseamna, in intelesul prezentului Contract, taxa suplimentara pentru limitarea raspunderii Clientului in caz de dauna adusa Autoturismului Inchiriat sau furt al acestuia, astfel cum aceasta este descrisa in Sectiunea 6.5.
“Taxa Protectie Premium” - inseamna, in intelesul prezentului Contract, taxa suplimentara pentru limitarea raspunderii Clientului in caz de dauna adusa Autoturismului Inchiriat sau furt al acestuia, astfel cum aceasta este descrisa in Sectiunea 6.6.
“Taxa Protecții Personalizate” - inseamna, in intelesul prezentului Contract, taxa suplimentara pentru limitarea raspunderii Clientului in caz de dauna adusa Autoturismului Inchiriat sau furt al acestuia, astfel cum aceasta este descrisa in Sectiunea 6.7.
“Garanția Standard” - înseamnă, în înțelesul prezentului Contract, suma de bani constituită drept garanție la încheierea Contractului, astfel cum aceasta este descrisă în Secțiunea 6.4.
“Taxa de administrare” - înseamnă, în înțelesul prezentului Contract, cheltuiala adițională suportată de către DUO RENT A CAR pentru gestionarea situațiilor de încălcare a condițiilor contractuale de către Client, astfel cum aceasta este detaliată în conținutul Contractului.
“Șofer tânăr” - în sensul prezentului Contract, desemnează persoana fizică ce conduce autoturismul și care, la momentul conducerii, are vârsta de 21 (douăzeci și unu) sau 22 (douăzeci și doi) de ani împliniți.
“Șofer senior” - în sensul prezentului Contract, desemnează persoana fizică ce conduce autoturismul și care, la momentul utilizării acestuia, a împlinit vârsta de 70 (șaptezeci) de ani.
„Duo Aeroport OTP București” – înseamnă, în înțelesul prezentului Contract, agenția DUO RENT A CAR situată la adresa Calea Bucureștilor nr. 291B, Otopeni, județul Ilfov.
„Duo Aeroport Iași” – înseamnă, în înțelesul prezentului Contract, agenția DUO RENT A CAR situată la adresa Strada Zona de Agrement Ciric, Hotel Ciric, Iași.
„Duo Aeroport Bacău” – înseamnă, în înțelesul prezentului Contract, agenția DUO RENT A CAR situată la adresa Strada Aeroportului nr. 1, Bacău.
2 OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1 Contractul are ca obiect închirierea de către Locator către Client, a Autoturismului Închiriat având elementele de identificare evidențiate în Partea I, conform termenilor și condițiilor stabilite prin prezentul Contract.
3 DURATA ÎNCHIRIERII AUTOVEHICULULUI
3.1 Prezentul Contract a fost încheiat pe o perioada determinată, astfel cum aceasta este prevăzută în Partea I a prezentului Contract (in continuare denumita „Durata Închirierii”).
3.2 Durata Închirierii poate fi prelungită doar cu acordul prealabil scris al Locatorului obținut cu cel puțin 24 ore înaintea expirării Duratei Închirierii. În caz contrar, DUO RENT A CAR își rezervă dreptul de a nu își da acordul cu privire la prelungirea duratei de închiriere. În caz de prelungire a Duratei Închirierii, Clientul va avea obligația de a achita, anterior expirării Duratei Închirierii inițiale, costul perioadei adiționale, calculat pe baza prețului/zi specificat în Contractul de Închiriere.
3.3 În cazul în care Clientul dorește să returneze Autoturismul Închiriat anterior expirării Duratei Închirierii, acestuia nu i se va restitui diferența de preț rămasă pentru perioada de închiriere neefectuată. DUO RENT A CAR, ca un gest comercial față de Clientul său, va oferi acestuia contravaloarea serviciilor rămase neefectuate printr-un voucher valabil pentru o perioadă de 12 luni, pe care Clientul îl va putea utiliza la închirierea unui nou autovehicul din rețeaua DUO RENT A CAR.
3.4 În cazul unei întârzieri mai mari de trei (3) ore față de data și ora stabilite pentru returnarea autoturismului, astfel cum acestea sunt prevăzute în Contractul de Închiriere, LOCATORUL își rezervă dreptul de a sesiza organele de poliție cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de furt al autoturismului, cu excepția situației în care CLIENTUL a notificat în prealabil LOCATORUL cu privire la intenția de prelungire a perioadei de închiriere. Orice prelungire a duratei contractuale care nu este autorizată în mod expres de către LOCATOR va fi considerată nejustificată și va fi supusă tarifelor penalizatoare prevăzute în Anexa nr. 2 la prezentii Termeni și Condiții.
4 PREȚUL CONTRACTULUI
4.1 Prețul total de închiriere al Autoturismului este prevăzut în Partea I a prezentului Contract la rubrica “Informații Cost” și cuprinde: (i) Tariful de bază de închiriere (stabilit în Euro/zi de închiriere); (ii) Tarif interval orar livrare/returnare în afara orelor de program; (iii) accesorii (de ex. GPS, scaun copil) și (v) Tarife Adiționale, după caz, în cuantumul prevăzut în Anexa 2 la prezentul Contract.
4.2 Prețul de închiriere al Autoturismului include: (i) TVA, (ii) asigurare RCA (Asigurarea de răspundere civilă auto), (iii) Rovinietă și (iv) Asistență Tehnică telefonică și Rutieră la fața locului cu acoperire naţională, conform condițiilor stipulate în Secțiunea 6.9 din prezentul Contract, precum şi întreţinerea tehnică a Autoturismului, (v) anvelope adecvate in functie de anotimp, (vi) uleiul si intretinerea autoturismului.
4.3 Prețul de închiriere al Autoturismului nu include: costurile carburanților, taxele de drum cu excepția vignetei de drum pentru România care este inclusă în prețul de închiriere, taxele de traversare a podurilor (de ex. taxa Fetești-Cernavodă), amenzile primite pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice și a legislației naționale în vigoare sau costuri rezultate în urma acțiunilor autorităților locale în legătură cu Autoturismul Închiriat, pe Durata Închirierii.
4.4 Plata integrală a sumelor prevăzute la art. 4.3 de mai sus este în sarcina Clientului. În cazul neachitării de către Client, DUO RENT A CAR va achita contravaloarea amenzilor rezultate și va refactura către acesta valoarea efectivă a amenzilor. Suplimentar, o taxă de procesare de 55,00 EUR se aplică pentru fiecare amendă emisă de autorități și transmisă către LOCATOR (inclusiv, dar fără a se limita la: depășirea vitezei legale, încălcări privind parcarea, taxe de drum/vignete sau orice alte abateri). Această taxă este independentă de cuantumul sancțiunii oficiale, nu constituie o penalitate contractuală, ci reprezintă o compensație pentru serviciile administrative oferite. LOCATORUL nu este obligat și nici autorizat să formuleze căi de atac sau proceduri în numele CLIENTULUI; orice contestație sau apel va fi depus(ă) direct de către CLIENT. LOCATORUL va pune la dispoziția CLIENTULUI, acolo unde este posibil, documentația relevantă deținută.
4.5 Prețul de închiriere al Autoturismului nu cuprinde eventualele sume reprezentând despăgubiri ulterioare pe care Clientul este de acord să le achite integral Locatorului, dacă Clientul cauzează Autoturismului Închiriat avarii/daune de orice natură, atât cu intenție cât și din culpă, în condițiile specificate în prezentul Contract.
4.6 Toate sumele prevăzute în prezentul contract, inclusiv cele menționate în acești termeni și condiții, sunt valabile și aplicabile CLIENTULUI la data semnării contractului. LOCATORUL își rezervă dreptul discreționar de a actualiza sau modifica oricând aceste tarife, prin publicarea noilor informații pe site-ul oficial. Orice modificare a tarifelor va produce efecte exclusiv pentru contractele încheiate ulterior datei afișării, fără a afecta raporturile contractuale deja existente.
4.7 Angajații, salariații și reprezentanții noștri au obligația să respecte tarifele practicate.
4.8 Tarifele în vigoare la momentul achiziției serviciului se vor aplica pentru acea achiziție.
5 TERMEN ȘI MODALITĂȚI DE PLATĂ
5.1 Plata integrală a Prețului de închiriere al Autoturismului se face in RON la momentul semnării Contractului sau in avans prin transfer bancar sau prin intermediul site-ului www.duorentacar.ro. O rezervare platita in avans, prin transfer bancar sau prin intermediu www.duorentacar.ro se poate anula in urmatoarele conditii:
(i) daca data si ora de ridicare a masinii este mai mare de 48h fata de data anularii, se va rambursa in contul Clientului intreaga suma platita in avans (in maxim 14 zile lucratoare), MINUS 20 de euro. Cei 20 de euro reprezinta comisioanele bancare + costurile logistice de inchiriere;
(ii) daca data si ora de ridicare a masinii este mai mica de 48h fata de data anularii, suma platita in avans NU se returneaza. Clientul va primi un credit voucher pentru intreaga suma pe care il va putea folosi la o viitoare rezervare;
(iii) toate anularile rezervarilor platite in avans se vor anunta in scris la adresa de e-mail rezervari@duoinchirieriauto.ro.
5.2 Clientul poate achita Prețul de închiriere al Autoturismului în numerar, in RON, daca pretul contractului este mai mic sau egal cu 1000 de lei pentru persoane juridice, respectiv 5000 de lei pentru persoane fizice, sau cu card bancar (VISA, MASTERCARD), în moneda națională (RON) calculat la cursul de schimb publicat de Banca Națională a României +3,5% la data efectuării plății.
5.3 La momentul semnării Contractului, Clientul care nu a optat pentru serviciul Protectie Premium, va achita integral contravaloarea Garanției Standard, în cuantumul prevăzut în Partea I a prezentului Contract.
5.4 La data restituirii Autoturismului Închiriat, Clientul are obligația să achite DUO RENT A CAR contravaloarea tuturor obligațiilor bănești născute în sarcina sa pe durata Închirierii și neachitate, în baza documentelor de plată emise de DUO RENT A CAR. În cazul constituirii Garanției Standard, DUO RENT A CAR își rezervă dreptul de a reține din acestea cuantumul sumelor neachitate.
5.5 Clientul are obligația de a furniza LOCATORULUI, anterior emiterii oricărei facturi, toate informațiile necesare pentru întocmirea corectă a documentelor fiscale, inclusiv, dar fără a se limita la: denumirea completă, codul de identificare fiscală, adresa sediului social, numărul de înregistrare la registrul comerțului (acolo unde este aplicabil), precum și orice alte date relevante impuse de legislația fiscală în vigoare.
5.6 Clientul poartă întreaga răspundere pentru corectitudinea, completitudinea și actualitatea informațiilor de facturare transmise către LOCATOR. În cazul în care informațiile furnizate sunt eronate, incomplete sau neactualizate, iar acest fapt conduce la emiterea unei facturi fiscale neconforme, LOCATORUL nu va putea fi ținut răspunzător pentru consecințele fiscale, administrative sau de altă natură care decurg din această situație.
5.7 Clientul înțelege și acceptă că, odată emisă factura fiscală, aceasta nu va putea fi modificată, rectificată sau anulată, cu excepția situațiilor expres prevăzute de legislația fiscală aplicabilă sau în condițiile în care eroarea este imputabilă LOCATORULUI. Solicitările de modificare ulterioară a facturilor care nu îndeplinesc aceste condiții vor fi considerate nefondate și vor fi respinse de drept.
6 CONDIȚII GENERALE DE ÎNCHIRIERE
6.1 Rezervare și confirmarea rezervării autoturismului
6.1.1 Rezervarea va fi confirmată pentru o clasă/categorie de autoturism și nu pentru un autoturism anume. DUO RENT A CAR nu poate garanta o anumită marcă, model, motorizare sau culoare ale autoturismului. Rezervarea este fermă și considerată sigură doar după acceptarea de către CLIENT a ofertei de închiriere și după primirea de către acesta a „Confirmării Rezervării”, însoțită de codul unic de rezervare, prin e-mail.
6.1.2 Dacă, la momentul livrării, DUO RENT A CAR nu are disponibil un autoturism din clasa pentru care a confirmat rezervarea acestuia, atunci acesta va livra un autoturism din clasa imediat superioară, fără costuri adiționale pentru Client.
6.1.3 Pentru a închiria un autoturism, Clientul are obligația de a prezenta, în original, la momentul preluării vehiculului, următoarele documente:
(i) un permis de conducere național valabil, emis cu cel puțin 12 luni anterior datei începerii închirierii, care să ateste dreptul de a conduce vehicule din categoria B;
(ii) un act de identitate valabil.
6.1.4 Clientul este în mod exclusiv responsabil pentru deținerea tuturor documentelor necesare care atestă dreptul de a conduce un vehicul în România, precum și în orice alt stat în care intenționează să călătorească sau să tranziteze cu autoturismul închiriat. Această responsabilitate include, fără a se limita la, obținerea unui permis de conducere internațional, acolo unde legislația o impune. LOCATORUL este exonerat de orice răspundere referitoare la validitatea sau valabilitatea documentelor de conducere prezentate de Client.
6.1.5 În conformitate cu art. 83 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, deținerea unui permis de conducere internațional este obligatorie în următoarele cazuri:
(i) dacă Clientul deține un permis național emis de un stat care nu este membru al Uniunii Europene (UE);
(ii) dacă permisul este emis de un stat care nu este parte la Convenția de la Viena din 1968 privind circulația rutieră;
(iii) dacă permisul este emis de un stat cu care România nu a încheiat un tratat bilateral de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere.
6.1.6 Clientul va obține dreptul de folosință asupra autoturismului în baza unui permis de conducere valabil, din care să reiasă în mod clar data dobândirii dreptului de a conduce.
6.1.7 Vârsta minimă obligatorie pentru închirierea și conducerea unui autoturism oferit de DUO RENT A CAR este de 21 de ani. Vârsta standard este între 23 și 69 de ani. Șoferilor cu vârsta de 21-22 de ani li se aplică Taxa „Șofer tânăr”, iar celor care au împlinit 70 de ani, Taxa „Șofer senior”. Atât șoferul principal, cât și orice șofer adițional declarat, trebuie să dețină un permis de conducere valabil, cu o vechime de cel puțin 12 luni, indiferent de durata închirierii.
6.1.8 Politica de modificare a unei rezervări confirmate
(i) Rezervare cu plată la livrare: Pentru orice modificare adusă rezervării (precum schimbarea perioadei de închiriere, a orasului, sau adăugarea/eliminarea de servicii ori opțiuni adiționale), costul total al rezervării va fi recalculat pe baza tarifelor în vigoare la momentul efecturării modificării.
(ii) Rezervare achitată în avans: Orice modificare adusă unei rezervări cu mai mult de 24 de ore înainte de ora preluării mașinii (schimbarea perioadei, a orasuui, adăugarea sau eliminarea de servicii adiționale) determină recalcularea costurilor conform tarifelor valabile la momentul modificării. În funcție de valoarea noii rezervări, se va proceda astfel:
(a) Dacă noul cost este mai mic decât suma achitată inițial (diferență în favoarea Clientului): pentru valoarea diferenței se va emite automat un voucher de cumpărături / credit, imediat după salvarea și confirmarea modificărilor de către CLIENT.
(b) Dacă noul cost este mai mare decât suma achitată inițial (diferență de achitat): CLIENTUL are obligația de a achita diferența de sold rezultată pentru ca modificările solicitate să devină ferme și confirmate.
6.1.9 Șoferul adițional
(a) Clientul poate solicita desemnarea unuia sau mai multor șoferi adiționali. Desemnarea produce efecte numai după menționarea șoferului adițional în Contract și autorizarea acestuia de către DUO RENT A CAR.
(b) Șoferul adițional trebuie să aibă vârsta de cel puțin 21 de ani și să dețină un permis de conducere valabil, cu o vechime de cel puțin 12 luni. Taxele „Șofer tânăr” și „Șofer senior” se aplică și șoferului adițional, după caz.
(c) Șoferul adițional trebuie să se prezinte personal la DUO RENT A CAR și să prezinte, în original, actul de identitate și permisul de conducere. DUO RENT A CAR va reține o copie a permisului de conducere.
(d) Primul șofer adițional este gratuit. Pentru fiecare șofer adițional următor se percepe o taxă de 50 €/rezervare, conform Anexei 2.
(e) Clientul răspunde pentru acțiunile și omisiunile șoferului adițional ca pentru propriile fapte. Șoferul adițional are obligația de a respecta toate prevederile Contractului.
(f) Conducerea Autoturismului de către o persoană care nu este menționată și autorizată în Contract atrage penalitatea prevăzută în Contract și pierderea protecțiilor contractate, conform prevederilor aplicabile ale Contractului.
6.2 Livrarea și returnarea Autoturismului Închiriat
6.2.1 Livrarea și returnarea Autoturismului Închiriat se vor face la locul, data și ora stabilite de Client împreună cu DUO RENT A CAR și menționate în confirmarea de rezervare și în Contract.
6.2.2 Procedura și condițiile în caz de întârziere la ridicare: În cazul în care zborul CLIENTULUI înregistrează o întârziere sau dacă acesta întâmpină orice alt decalaj față de data și ora stabilite pentru ridicarea mașinii, CLIENTUL are obligația de a informa de îndată LOCATORUL. În lipsa acestei notificări din partea CLIENTULUI, rezervarea se anulează automat. În măsura disponibilității flotei, la sosirea CLIENTULUI se vor aplica următoarele condiții:
(i) Întârziere între 0 și 3 ore: Mașina poate fi preluată în baza aceleiași rezervări, fără costuri suplimentare.
(ii) Întârziere de peste 3 ore: În funcție de disponibilitatea vehiculului, livrarea este posibilă prin achitarea unei taxe de întârziere de 20 Euro (conform Anexei 2 – Taxe, Tarife Adiționale și Penalități). În cazul în care nu există nicio mașină disponibilă, rezervarea se anulează definitiv, iar CLIENTUL nu este eligibil pentru rambursarea sumelor achitate sau pentru emiterea unui voucher.
(iii) Facilitate Protecție Premium: CLIENTUL care a achiziționat pachetul „Protecție Premium” beneficiază de garantarea rezervării și livrarea mașinii fără taxe suplimentare pentru o întârziere de până la 12 ore.
6.2.3 DUO RENT A CAR va livra Autoturismul în stare bună de funcționare, curat şi igienizat, fără defecțiuni şi fără avarii ale caroseriei sau ale interiorului, altele decât cele evidențiate în Fişa de Ridicare/Returnare Autoturism la secțiunea "Starea autoturismului la ridicare".
6.2.4 Clientul ia la cunoștință și verifică starea Autoturismului înaintea semnării acestui Contract, iar orice fel de reclamații privind starea acestuia se vor face la livrare şi vor fi consemnate în Fișa de Livrare/Returnare Autoturism la secțiunea "Starea autoturismului la ridicare". Nu vor fi luate în considerare reclamații/obiecțiuni ulterioare livrării cu privire la starea Autoturismului.
6.2.5 Clientul se obligă să returneze Autoturismul împreună cu toate documentele, cheile, accesoriile și echipamentele în bună stare (în starea în care le-a preluat), la locul și data convenite în Contract.
6.2.6 Returnarea Autoturismului este considerată ca fiind efectivă în momentul semnării Fișei de Returnare Autoturism de către DUO RENT A CAR și de către Client. Nesemnarea Fișei de Returnare Autoturism nu determină exonerarea de răspundere a Clientului pentru daunele produse Autoturismului.
6.2.7 Prima oră de întârziere față de ora returnării stabilită prin Contract este gratuită. Depășirea cu mai mult de o oră se taxează cu o noua zi de închiriere, inclusiv serviciile adiționale conform Contractului, la tarifele stipulate în Contract. La o întârziere mai mare de o oră față de momentul specificat pentru returnare în Contract, Locatorul își rezervă dreptul de a informa organele de poliție despre furtul Autoturismului, cu excepția cazului în care Clientul informează DUO RENT A CAR despre intenția sa de a prelungi durata închirierii Autoturismului.
6.2.8 Clientul va returna Autoturismul cu cantitatea de combustibil cu care a fost livrată, evidențiată în Contract sau în Fișa Livrare/Returnare Autoturism, în caz contrar acesta va achita contravaloarea combustibilului lipsă plus o penalitate în valoare de 20 Euro.
6.3 Returnarea Autoturismului Închiriat în altă locație
6.3.1 Returnarea Autoturismului în alt loc decât cel în care a fost livrat se face numai cu acordul DUO RENT A CAR și va ocaziona taxe suplimentare ce vor fi încasate de DUO RENT A CAR din valoarea Garanției Standard, dacă Clientul decide locația de restituire ulterior preluării Autoturismului. Cuantumul taxelor suplimentare este prevăzut în Anexa 2 la Contract, contravaloarea exactă a acesteia fiind comunicată Clientului prin SMS sau e-mail la momentul confirmării modificării.
6.3.2 În cazul în care Clientul dorește restituirea Autoturismului într-o alta locație decât cea stabilită inițial prin Contract, va informa DUO RENT A CAR în scris sau sunând la numărul de telefon suport NON STOP 0754 606 616 și va trebui să obțină acordul expres în scris al DUO RENT A CAR pentru ca această modificare să opereze în mod valabil.
6.3.3 Returnarea neautorizată a autoturismului într-o altă locație decât cea stabilită prin contract constituie o încălcare gravă a obligațiilor contractuale asumate de Client. În această situație, Clientul va fi obligat la plata următoarelor sume:
(i) costurile efective de recuperare a autoturismului de către LOCATOR, calculate în funcție de distanță, timp și resursele implicate;
(ii) o penalizare fixă în cuantum de 500 (cinci sute) Euro, destinată acoperirii prejudiciului cauzat prin încălcarea prevederilor contractuale și afectarea logisticii operaționale a LOCATORULUI.
6.4 Garanția Standard
6.4.1 La data semnării Contractului de Închiriere, Clientul va trebui să plătească o Garanție cu o valoare cuprinsă între 200 Euro și 3.000 Euro, în funcție de clasa (categoria) din care face parte Autoturismul Închiriat evidențiată în confirmarea de rezervare și în Contract. În cazul în care Clientul optează pentru pachetele de Protecție Basic, Protecție Premium sau pentru una/mai multe opțiuni din secțiunea Protecții Personalizate (Art. 6.7), valoarea Garanției Standard se va reduce sau elimina corespunzător, conform configurației alese în Contract/Confirmarea de rezervare.
6.4.2 Garanția Standard îi va fi returnată integral Clientului la data returnării Autoturismului, în următoarele condiții:
(i) autoturismul este returnat fără defecte sau avarii, altele decât cele evidențiate în Fișa Ridicare/Returnare Autoturism la secțiunea „Starea autoturismului la ridicare”;
(ii) în caz de avarii/daune ale Autoturismului cauzate de către terți, Clientul prezintă toate documentele necesare conform situației respective și care atestă nevinovăția lui, astfel cum acestea sunt detaliate în Secțiunea 9.2;
(iii) autoturismul nu este returnat excesiv de murdar (a se vedea Anexa 2 din Contract);
(iv) autoturismul a fost returnat cu aceeași cantitate de combustibil cu care a fost livrat, evidențiată în Contract sau în Fișa Ridicare/Returnare Autoturism;
(v) accesoriile predate împreună cu Autoturismul în momentul ridicării, să fie returnate în stare de funcționare, fără avarii sau defecte, altele decât cele evidențiate în Fișa Ridicare/Returnare Autoturism la secțiunea „Starea autoturismului la ridicare”;
(vi) toate condițiile prezentate în acest Contract și obligațiile ce îi revin, au fost respectate de Client.
6.4.3 Întreaga sumă reprezentând Garanția Standard sau o parte din aceasta nu va fi returnată în cazul în care:
(i) autoturismul prezintă defecțiuni sau avarii, zgârieturi sau deteriorări ale vopselei, caroseriei sau interiorului (tapițerie, bord etc.), jante îndoite, fisurate, anvelope defecte sau orice alte avarii și defecte, altele decât cele evidențiate în Fișa Ridicare/Returnare Autoturism la secțiunea
„Starea autoturismului la ridicare”;
(ii) clientul nu returnează cheile, actele și orice alte accesorii primite odată cu Autoturismul la returnarea acestuia reprezentantului DUO RENT A CAR;
(iii) returnarea Autoturismului nu se face la ora și locul stabilit de către părți (excepție face cazul când Clientul înștiințează Locatorul și acesta își dă acordul scris asupra modificării datei și locului returnării Autoturismului);
(iv) în momentul returnării Autoturismului starea tehnică a acestuia nu corespunde cu cea din momentul preluării de către Client sau dacă cutia de viteze sau motorul prezintă avarii datorită utilizării neadecvate;
(v) clientul nu a respectat toate condițiile prezentate în acest Contract și obligațiile ce îi revin.
6.4.4 In cazul returnării Autoturismului pe timp de noapte, în condiții meteo nefavorabile sau murdar, când identificarea eventualelor daune este imposibilă, Garanția Standard (în totalitate sau în parte, după caz) se restituie în două zile lucrătoare, după ce Locatorul a avut la dispoziție toate condițiile pentru a inspecta Autoturismul.
6.4.5 Costurile penalităților aplicabile în temeiul prezentului contract sunt detaliate în funcție de natura și obiectul acestora în Anexa nr. 2, denumită „Taxe, Tarife Adiționale și Penalități”, care face parte integrantă din prezentele Termeni și Condiții de Închiriere. Această anexă este disponibilă în mod permanent și actualizat pe site-ul oficial al LOCATORULUI, la adresa: https://duorentacar.ro/files/termeni-si-conditii.pdf. Clientul are obligația de a consulta conținutul Anexei nr. 2 anterior semnării contractului și ridicării autoturismului. Prin semnarea prezentului contract, Clientul confirmă că a luat cunoștință de conținutul Anexei nr. 2 și acceptă în mod expres aplicabilitatea prevederilor acesteia.
6.4.6 Clientul declară în mod expres că a luat cunoștință și este de acord cu metoda de cuantificare a prejudiciilor descrisă în prezentul contract, inclusiv în Anexa nr. 2 – „Taxe, Tarife Adiționale și Penalități”. Clientul confirmă că a înțeles pe deplin conținutul prezentului articol, precum și implicațiile financiare aferente, și își exprimă acordul neechivoc pentru:
(i) reținerea și/sau debitarea ulterioară a tuturor sumelor datorate din Garanția constituită la momentul semnării contractului de închiriere;
(ii) plata integrală a oricăror costuri suplimentare, în situația în care valoarea Garanției este insuficientă pentru acoperirea prejudiciilor, conform prevederilor art. 6.4.3 din prezentul contract.
6.5 Serviciul Protecție Basic
6.5.1 Serviciul Protecție Basic poate fi achiziționat la tariful menționat în Contract și reprezintă un angajament opțional al Clientului prin care acesta:
(i) își limitează responsabilitatea financiară la o valoare cuprinsă între 350 Euro și 500 Euro, în funcție de clasa (categoria) din care face parte Autoturismul Închiriat evidențiată în confirmarea de rezervare și în Contract, în caz de daună din propria vină, cu respectarea termenilor și condițiilor prevăzute în Contract, dacă valoarea reparației este mai mică de 1500 de euro + TVA, conform devizului de reparație emis de un service auto autorizat R.A.R.;
(ii) beneficiază de Asistență telefonică și rutieră non-stop pe teritoriul României, conform condițiilor stipulate în Secțiunea 6.9 din prezentul Contract;
(iii) reduce valoarea Garanției Standard la o valoare cuprinsă între 200 Euro și 1000 Euro, în funcție de clasa (categoria) din care face parte Autoturismul Închiriat evidențiată în confirmarea de rezervare și în Contract, care va putea fi reținută, în mod integral sau parțial de către DUO RENT A CAR, în oricare din situațiile prevăzute în Secțiunea 6.4.3.
6.5.2 Contravaloarea Garanției Standard va fi returnată integral Clientului la data returnării Autoturismului în condițiile stabilite în Secțiunea 6.4.2. Toate celelalte prevederi aplicabile în cazul Garanției Standard se vor aplica în mod corespunzător.
6.5.3 Serviciul Protecție Basic nu include următoarele:
(i) anvelopele și jantele Autoturismului, inclusiv deteriorările cauzate de utilizarea necorespunzătoare sau accidente;
(ii) interiorul Autoturismului, cum ar fi tapițeria, echipamentele interioare sau componentele de bord;
(iii) pierderea sau deteriorarea plăcuțelor de înmatriculare ale Autoturismului;
(iv) pierderea documentelor Autoturismului, precum talonul de înmatriculare sau asigurarea;
(v) modificarea rezervării închiriate fără penalități suplimentare;
(vi) asistența rutieră prin tractare fără costuri suplimentare, indiferent de natura incidentului.
6.5.4 Serviciul Protecție Basic este valabil exclusiv pentru un singur autoturism închiriat.
6.5.5 În cazul înlocuirii Autoturismului Închiriat cu un alt autoturism, Clientul se obligă să achite contravaloarea Serviciului Protecție Basic pentru noul autoturism primit, la tariful menționat în Contract, sau să achite integral Garanția Standard. În caz contrar, DUO RENT A CAR își rezervă dreptul de a refuza înlocuirea Autoturismului Închiriat.
6.6 Serviciul Protecție Premium
6.6.1 Serviciul Protecție Premium poate fi achiziționat la tariful menționat în Contract și reprezintă un angajament opțional al Clientului prin care acesta:
(i) își reduce responsabilitatea financiară la 0 în caz de daună din propria vină sau din vina unui terț, cu respectarea termenilor și condițiilor prevăzute în Contract, dacă valoarea reparației este mai mică de 3000 de euro + TVA, conform devizului de reparație emis de un service auto autorizat R.A.R.;
(ii) beneficiază de asistență telefonică și rutieră non-stop pe teritoriul României, conform condițiilor stipulate în Secțiunea 6.9 din prezentul Contract;
(iii) elimină obligația de plată a Garanției Standard;
(iv) beneficiază de garantarea rezervării și livrarea mașinii fără taxe suplimentare pentru o întârziere de până la 12 ore.
6.6.2 Serviciul Protecție Premium este valabil exclusiv pentru un singur autoturism închiriat.
6.6.3 În cazul înlocuirii autoturismului Închiriat cu un alt autoturism, Clientul se obligă să achite contravaloarea Serviciului Protectie Premium pentru noul autoturism primit, la tariful menționat în Contract, sau să achite integral Garanția Standard. În caz contrar, DUO RENT A CAR își rezervă dreptul de a refuza înlocuirea autoturismului închiriat.
6.7 Serviciul Protecții Personalizate
6.7.1 Clientul are posibilitatea de a-și personaliza nivelul de protecție prin selectarea individuală sau combinată a uneia sau mai multor opțiuni suplimentare din secțiunea „Asigurări Rezervare”, la tarifele zilnice menționate în Contract/Oferta de închiriere.
6.7.2 În funcție de opțiunea/opțiunile bifate de către Client, răspunderea financiară a acestuia și valoarea Garanției Standard se vor modifica/reduce după cum urmează:
(i) Opțiunea „Jante”: Acoperă avariile/deteriorările cauzate jantelor și anvelopelor autoturismului pe perioada închirierii.
(ii) Opțiunea „Interior”: Acoperă daunele sau pătările accidentale produse la nivelul interiorului autoturismului (tapițerie, componente de bord, elemente habitaclu).
(iii) Opțiunea „Geamuri”: Acoperă avariile, fisurile sau spargerile elementelor vitrate ale autoturismului (parbriz, lunetă, geamuri laterale).
(iv) Opțiunea „Caroserie”: Acoperă zgârieturile sau avariile la nivelul elementelor exterioare de caroserie și vopsea ale autoturismului, în limita condițiilor contractuale.
6.7.3 Selectarea fiecărei opțiuni individuale din cadrul prezentului articol reduce valoarea Garanției Standard conform configurației alese și specificate în Contractul de Închiriere.
6.7.4 Opțiunile din cadrul Serviciului Protecții Personalizate sunt valabile exclusiv pentru autoturismul specificat în Contract. În cazul înlocuirii autoturismului, mențiunile de la art. 6.5.5, respectiv 6.6.3 se aplică în mod corespunzător.
6.8 Excepții aplicabile serviciilor de protecție
6.8.1 Protecțiile oferite în cadrul Serviciilor Protecție Basic, Protecție Premium sau al opțiunilor individuale de Protecție Personalizată (Jante, Interior, Geamuri, Caroserie) devin nule și nu acoperă daunele în următoarele situații în care Clientul:
(i) a condus sub influența drogurilor, alcoolului, sau oricăror alte substanțe interzise de lege, sau s-a sustras de la recoltarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive;
(ii) nu a oprit Autoturismul imediat după producerea unui accident/incident provocând daune/avarii acestuia;
(iii) în caz de accident, nu a anunțat organele de poliție sau alte organe abilitate și nu a obținut documentele necesare conform situației respective, astfel cum acestea sunt detaliate în Secțiunea 9.2;
(iv) nu a anunțat în maxim 4 ore DUO RENT A CAR despre evenimentul rutier produs și nu a completat la returnarea Autoturismului Închiriat declarația pe proprie răspundere privind împrejurările producerii accidentului/incidentului;
(v) a utilizat Autoturismul în scopuri ilicite/ilegale, cum ar fi contrabanda, transportul ilegal de articole sau bunuri, furtul, etc., fără ca această enumerare să fie limitativă;
(vi) a condus Autoturismul cu sarcină depășită, a folosit Autoturismul pentru împingerea sau remorcarea altor vehicule, remorci sau a altor obiecte sau a transportat persoane peste capacitatea maximă a Autoturismului, contrare certificatului de înmatriculare;
(vii) a condus Autoturismul pe drumuri nemarcate, neasfaltate sau accidentate (forestiere), în zone inundate sau la traversarea unor cursuri de apă rezultând daune/avarii produse Autoturismului Închiriat;
(viii) a utilizat Autoturismul în concursuri, curse sau teste auto rezultând daune/avarii produse Autoturismului Închiriat;
(ix) a utilizat neadecvat (contrar specificațiilor producătorului) sau distructiv Autoturismul, fapt ce a avut drept consecință daună a motorului, cutiei de viteze, roților, anvelopelor sau a spațiului interior al Autoturismului;
(x) în caz de furt al Autoturismului, nu predă către DUO RENT A CAR cheile și documentele Autoturismului, dovada furtului (procesul verbal) întocmită de către organele de poliție abilitate și declarația pe proprie răspundere cu privire la împrejurările producerii evenimentului;
(xi) a condus în afara granițelor și teritoriului României;
(xii) a permis, cu voia sau fără voia sa, conducerea Autoturismului de o persoană neautorizată de DUO RENT A CAR prin Contract, demonstrat prin documentele oficiale întocmite de organele abilitate ca urmare a unui accident/incident;
(xiii) a alimentat Autoturismul cu alt carburant decât cel indicat de producător (notat în certificatul de înmatriculare si pe Fișa de Ridicare/Returnare Autoturism);
(xiv) a avariat partea inferioară a Autoturismului (ex. praguri, tobă, etc.) precum și anvelopele și jantele cu care Autoturismul este echipat, cu intenție sau din culpă;
(xv) a deteriorat parțial sau total interiorul Autoturismului ca urmare a fumatului și/sau în timpul aflării acesteia în apropierea mediilor inflamabile;
(xvi) a deteriorat parțial sau total interiorul Autoturismului ca urmare a neglijenței sau relei intenții;
(xvii) a provocat, din propria vina, o dauna mai mare de 1500 de euro + TVA, pentru serviciul „Protectie Basic” sau mai mare de 3000 de euro + TVA pentru serviciul „Protectie Premium”, conform devizului de reparatie emis de un service auto autorizat R.A.R.
6.8.2 Pentru situațiile descrise la punctul 6.8.1 de mai sus, Clientul va fi în totalitate răspunzător pentru daunele produse Autoturismului Închiriat cu intenție sau din culpă și va avea obligația de a achita DUO RENT A CAR contravaloarea prejudiciului produs în cuantumul comunicat de către DUO RENT A CAR ulterior returnării Autoturismului Închiriat.
6.9 Asistență Tehnică telefonică și Rutieră la fața locului cu acoperire națională
6.9.1 DUO RENT A CAR asigură asistență tehnică telefonică gratuită non-stop la numărul de telefon +40747111404.
6.9.2 Clientul care nu a optat pentru Serviciul Protectie Basic, respectiv Protectie Premium va beneficia de asistență rutieră la fața locului gratuită, cu excepția cazului în care avaria produsă Autoturismului se datorează culpei Clientului, caz în care asistența rutieră va fi acordată contra cost. Costurile determinate de deplasarea la fața locului vor fi comunicate Clientului anterior deplasării prin SMS sau prin e-mail.
7 DREPTURI ȘI OBLIGAȚII ALE DUO RENT A CAR
7.1 DUO RENT A CAR are obligația de a transmite Clientului dreptul de folosință asupra Autoturismului Închiriat ce constituie obiectul Contractului prin: (i) livrarea Autoturismului Închiriat, (ii) înmânarea cheilor și a actelor Autoturismului Închiriat (certificat de înmatriculare și polița de asigurare RCA – în original sau copii conform cu originalul).
7.2 În caz de accident/incident sau furt/tentativă de furt dovedită prin document oficial eliberat de organele abilitate, DUO RENT A CAR are obligația:
(i) să înlocuiască Autoturismul (în limita disponibilității), în caz de avarie care nu poate fi remediată pe loc, dacă dauna nu este din vina Clientului, într-un interval de 24 ore, în funcție de locul în care a avut loc evenimentul;
(ii) în cazul în care DUO RENT A CAR va fi în imposibilitatea de a înlocui Autoturismul, Clientului i se va restitui partea aferentă Prețului de închiriere calculat proporțional cu durata în care autoturismul închiriat nu a putut fi folosit.
7.3 DUO RENT A CAR va fi exonerată de la îndeplinirea obligațiilor stabilite la art. 7.2 de mai sus, în cazul în care Clientul nu respectă procedura în caz de daună prevăzută la punctul 9.2.2 de mai jos.
7.4 DUO RENT A CAR își rezervă dreptul de a încasa ulterior de pe cardul bancar al Clientului sume reprezentând: penalități, taxe, daune produse Autoturismului, lipsă de combustibil, amenzi, perioada cât Autoturismul este imobilizat în service din cauza daunelor produse prin raportare la numărul de zile imobilizate înmulțit cu tariful standard de închiriere/zi afișat pe website-ul www.duoinchirieriauto.ro, la care se va adăuga o taxă fixă de administrare în valoare de 50 Euro. Prin semnarea acestui contract, Clientul a luat la cunoștință de toate termenele și condițiile acestui Contract și își dă acordul ca ulterior DUO RENT A CAR să poată încasa de pe cardul bancar al acestuia sumele comunicate de către DUO RENT A CAR în prealabil ca fiind datorate de către Client în considerarea obligațiilor sale contractuale.
8 DREPTURI ȘI OBLIGAȚII GENERALE ALE CLIENTULUI
8.1 Clientul trebuie să se afle permanent în posesia unui permis de conducere valabil. Dacă indiferent din ce motiv, Clientului îi este retras permisul de conducere de către o autoritate competentă sau de control din țară sau din străinătate, este strict interzisă continuarea folosirii autoturismului de către Client, acesta având obligația de a informa DUO RENT A CAR în cel mai scurt timp posibil.
8.2 Autoturismul nu poate fi condus decât de semnatarul acestui Contract sau numai de o persoană specificată în Contractul și autorizată de către DUO RENT A CAR ca șofer adițional. Conducerea autoturismului de către o persoană neautorizată constituie o încălcare a prezentului contract, iar CLIENTUL va fi obligat la plata unei penalități contractuale fixe în cuantum de 50 (cincizeci) Euro.
8.3 Clientul are obligația să înștiințeze DUO RENT A CAR, la solicitarea acesteia, cu privire la locul unde se află Autoturismul Închiriat și să comunice numărul exact de kilometri indicat de bordul mașinii, precum și să permită examinarea Autoturismului Închiriat de către reprezentanții DUO RENT A CAR, în maxim 24 de ore de la cererea acesteia.
8.4 Clientul se angajează să conducă Autoturismul respectând toate dispozițiile legale privind conducerea unui autoturism pe drumurile publice.
8.5 Clientul se angajează sa nu facă și să nu permită intervenții tehnice sau estetice asupra Autoturismului fără consimțământul scris al DUO RENT A CAR.
8.6 Clientul nu va lăsa în nici un fel de circumstanță ușile, geamurile, portbagajul sau Autoturismul deschis și nu va lăsa în niciun caz cheile sau actele mașinii în Autoturism.
8.7 În caz de defecțiune sau orice altă stricăciune, reparația mașinii trebuie făcută de către un service autorizat, desemnat de Locator, numai cu știința si acordul Locatorului si în concordanță cu instrucțiunile Locatorului.
8.8 Clientul nu poate sub nicio condiție să vândă, închirieze sau să garanteze cu Autoturismul.
8.9 În caz de accident/incident sau orice fel de defecțiune, Clientul are la dispoziție numărul de telefon pentru Asistență Tehnică NON-STOP
0040.747.111.404 și se obligă de a informa fără întârziere Locatorul, care îl va asista și îi va da toate instrucțiunile adaptate situației.
9 DREPTURI ȘI OBLIGAȚII SPECIFICE ALE CLIENTULUI
9.1 Părăsirea teritoriului României cu Autoturismul Închiriat
9.1.1 Clientul are dreptul de a părăsi teritoriul României cu Autoturismul Închiriat doar cu acordul scris al Locatorului.
9.1.2 Pentru părăsirea teritoriului României cu acordul scris al Locatorului, Clientul va achita o taxă suplimentară în cuantum de 50 Euro/zi petrecută în afara granițelor României, iar Garanția Standard va fi dublată.
9.1.3 În cazul în care Clientul părăsește teritoriul României fără acordul scris al Locatorului, Locatorul va fi îndreptățit să aplice Clientului, cu titlu de penalitate, o sumă de până la 1.000 Euro, proporțional cu pagubele suferite de DUO RENT A CAR ca urmare a încălcării acestei obligații.
9.1.4 În caz de defecțiuni și/sau evenimente rutiere petrecute în afara granițelor României fără culpa Clientului, Clientul are obligația de a returna Autovehiculul Închiriat în interiorul granițelor României, acesta fiind obligat să suporte integral costurile determinate de returnarea acestuia.
9.1.5 În eventualitatea unei daune sau a unui furt care a avut loc în afara teritoriului României, în situația nerespectării obligației stabilite în sarcina Clientului în clauza 9.1.1, Clientul va fi în integralitate răspunzător față de Locator și va avea obligația de a achita Locatorului cu titlu de despăgubiri, daune interese în cuantum egal cu prețul de achiziție al mașinii.
9.2 Obligațiile Clientului în caz de Accidente/Incidente, Avarii sau Furt al Autoturismului
9.2.1 Regulile de conduită în caz de accident, pagubă, avarii sau furt fac obiectul unui Ghid aflat la bordul Autoturismului. Regulile de conduită menționate sunt parte componentă a prezentului Contract.
9.2.2 În caz de accident/incident sau furt/tentativă de furt dovedită prin document oficial eliberat de organele abilitate, Clientul are obligația:
(i) să nu abandoneze Autoturismul și să respecte legislația privind interzicerea părăsirii locului accidentului;
(ii) să ia toate măsurile posibile pentru limitarea pagubelor produse;
(iii) să obțină numele și adresa, precum și fotocopii față-verso ale cărții de identitate/pașaport, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare și asigurării autoturismelor celorlalte părți implicate în accident, precum și datele de contact ale oricărui martor ocular;
(iv) să informeze fără întârziere Poliția, de pe raza localității în care s-a produs accidentul/incidentul, în vederea constatării accidentului/incidentului și întocmirii formelor legale;
(v) să anunțe DUO RENT A CAR despre producerea oricărui accident/incident, incendiu, furt sau tentativă de furt, chiar dacă paguba este numai parțială, la numărul de asistentă NON STOP 0040.747.111.404, în maxim 4 ore de la producerea accidentului/incidentului;
(vi) să obțină de la Poliție Procesul Verbal Constatator, Anexa 2 (pentru compania de asigurări în cazul accidentelor cu victime) precum și Autorizația de Reparație (toate cu semnătura ofițerului de Poliție care întocmește procesul verbal și ștampila secției de Poliție). Procesul Verbal trebuie să specifice clar în scris (în caz de accident) dacă șoferul conducea, sau nu, sub influența băuturilor alcoolice, sau a substanțelor interzise prin lege, sau daca acesta s-a sustras de la recoltarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive;
(vii) să predea DUO RENT A CAR cheile și actele mașinii, precum și toate documentele enumerate mai sus;
(viii) să predea Reprezentantului DUO RENT A CAR, la returnarea Autoturismului, Declarația pe propria răspundere cu privire la accident/incident conform realității privind împrejurările în care s-a produs incidentul/accidentul cu Autoturismul Închiriat.
9.2.3 În caz de nerespectare a procedurii în caz de daună prevăzute la punctul 9.2.2 de mai sus, Clientul este răspunzător de întreaga valoare a reparațiilor, a costurilor de imobilizare și a celor generate de lipsa de folosință a mașinii. Nerespectarea acestei proceduri atrage răspunderea Clientului chiar și în cazul achitării taxei Protecție Basic, Protecție Premium sau al selectării uneia sau mai multor opțiuni din secțiunea Protecții Personalizate (Art. 6.7).
9.2.4 În caz de furt, Clientul este obligat să pună la dispoziția DUO RENT A CAR documentele eliberate de organele de poliție care atestă dovada furtului precum și cheile și actele mașinii. În caz contrar, Clientul este pe deplin răspunzător conform legii civile și penale.
10 PENALITĂŢI
10.1 Nerespectarea obligațiilor stabilite în sarcina Clientului este sancționată cu aplicarea unor penalități în cuantumul stabilit atât în cuprinsul Contractului precum și în Anexa 2 la Contract.
10.2 Neplata la termen a obligațiilor financiare născute în sarcina Clientului va determina aplicarea unei penalități de întârziere la plată în cuantum de 0,5%/zi de întârziere.
10.3 Fumatul în mașinile DUO RENT A CAR este strict interzis. În caz de nerespectare, Locatorul va aplica Clientului o penalitate în cuantumul prevăzut în Anexa 2 la prezentul Contract.
10.4 Alimentarea de către Client a Autoturismului Închiriat cu alt carburant decât cel indicat de producător (notat în talon) atrage după sine obligația Clientului de a achita o taxă de administrare în valoare de 500 Euro, costul transportului Autoturismului Închiriat cu platforma până la cel mai apropiat punct de lucru al DUO RENT A CAR, costul aferent zilelor de imobilizare în service reprezentând contravaloarea tarifului standard de închiriere/zi afișat pe website-ul www.duoinchirieriauto.ro, costul de reparație conform devizului de reparație, precum si realimentarea cu combustibil.
10.5 Abandonarea de către Client a Autoturismului Închiriat fără a preda cheia unui reprezentant DUO RENT A CAR va atrage obligația Clientului de a suporta în totalitate costurile de recuperare a Autoturismului. La costurile de recuperare se va adăuga o taxă de administrare de 150 Euro.
11 RĂSPUNDEREA PENTRU DAUNE A CLIENTULUI
11.1 Clientul este răspunzător din punct de vedere material, civil și penal pentru nerespectarea termenilor și condițiilor stipulate în acest Contract. Nerespectarea obligațiilor stabilite în prezentul Contract duce la invalidarea asigurărilor iar răspunderea pentru daunele provocate revine în totalitate Clientului, inclusiv venitul nerealizat pe perioada imobilizării Autoturismului Închiriat.
12 RĂSPUNDEREA PENTRU DAUNE A DUO RENT A CAR
12.1 Autoturismul este asigurat pentru daune cauzate terților pe Durata Închirierii conform obligațiilor stabilite prin lege privind asigurarea RCA.
12.2 DUO RENT A CAR nu este responsabilă de pierderile suportate de către Client în caz de defectare sau avarie a Autoturismului Închiriat, cu excepția cheltuielilor autorizate de DUO RENT A CAR pentru reparații.
12.3 Locatorul nu poartă nicio răspundere și nu asigură persoana Clientului, a pasagerilor, bagajele sau oricare alte bunuri aflate în Autoturismul Închiriat. Locatorul este exonerat de orice răspundere pentru pierderea, deteriorarea sau distrugerea parțială ori totală a acestora, indiferent de cauză.
12.4 Din momentul livrării Autoturismului Închiriat și până la reintrarea în posesia acestuia, DUO RENT A CAR este exonerată de răspundere pentru daunele provocate în trafic de Autoturismul Închiriat Clientului, precum și de taxele de drum ori de pod sau amenzi rezultate din ocuparea abuzivă a unui loc de parcare, nerespectarea legislației rutiere sau a legilor din România.
12.5 Locatorul nu este răspunzător pentru niciun fel de prejudicii sau pierderi ale Clientului și de niciun fel de prejudicii sau daune produse din culpa Clientului. În cazul în care, ca urmare a utilizării Autoturismului pe Durata Închirierii se ridică pretenții față de Locator, Clientul îl va exonera pe Locator de orice răspundere.
12.6 DUO RENT A CAR nu va fi răspunzătoare pentru eventualele obiecte sau bunuri uitate în Autoturismului Închiriat de către Client și neidentificate la returnarea Autoturismului Închiriat.
12.7 LOCATORUL nu poate fi tras la răspundere pentru daune directe, indirecte, materiale sau de lipsă de folosință cauzate CLIENTULUI sau pasagerilor ca urmare a unor defecțiuni tehnice ce își au originea în defecte de fabricație, erori ale sistemelor electronice/software, erori de montaj sau vicii ascunse neimputabile procesului de întreținere curentă efectuat de LOCATOR. CLIENTUL recunoaște și acceptă că astfel de situații reprezintă cauze neimputabile LOCATORULUI (fapta unui terț / producătorul auto).
13 DECLARAȚII ȘI GARANȚII
13.1 Prin semnarea prezentului Contract, Clientul declară și garantează următoarele:
(i) a verificat Autoturismul și nu prezintă nici un fel de avarie sau defecțiune în afară de cele menționate în Fișa de Ridicare/Returnare și funcționează normal, fără probleme în momentul în care l-am preluat;
(ii) a citit și a înțeles toate prevederile incluse în prezentul Contract precum și toate obligațiile născute în sarcina acestuia pe Durata Închirierii precum și ulterior până la executarea în totalitate a tuturor obligațiilor stabilite în sarcina sa;
(iii) posedă permis de conducere, act de identitate și card bancar emise în mod valabil pe numele său, documente care au fost prezentate în original la semnarea Contractului;
(iv) nu va părăsi teritoriul României cu Autoturismul Închiriat fără obținerea în prealabil a acordului scris din partea DUO RENT A CAR.
13.2 Clientul declară și garantează că nu va utiliza sau conduce Autoturismul Închiriat și nu va permite ca Autoturismul să fie utilizat sau condus:
(a) în contravenție cu regulile de trafic, vamale, legale sau alte regulamente;
(b) pentru transportul de pasageri sau orice fel de marfă contra unei sume de bani;
(c) pentru a împinge sau a remorca orice alt vehicul, remorcă sau alt obiect;
(d) în timp ce șoferul Autoturismului este sub influența alcoolului, drogurilor sau oricăror alte substanțe interzise;
(e) în orice fel de cursă, test, concurs, în off-road, ca autoturism școală sau la activități vânătorești;
(f) altfel decât conform instrucțiunilor și recomandărilor producătorului Autoturismului;
(g) încărcat peste sarcina maximă admisă sau peste numărul maxim de pasageri, specificate în talonul mașinii;
(h) în orice activitate ilegală;
(i) în zone inundate sau la traversarea unor cursuri de apă.
14 ÎNCETAREA CONTRACTULUI
14.1 Contractul încetează la data expirării Duratei Închirierii sau la data ulterioară stabilită de către părți ca urmare a prelungirii duratei inițiale.
14.2 Contractul poate înceta prin denunțarea unilaterală de către oricare din părți, în termen de 24 ore de la data transmiterii notificării de denunțare de către partea interesată celeilalte părți. În cazul în care Contractul este denunțat unilateral de către Client, se vor aplica prevederile art. 3.3 din Contract. În cazul în care Contractul este denunțat unilateral de către DUO RENT A CAR, aceasta va achita Clientului diferența de preț rămasă pentru perioada de închiriere neefectuată.
14.3 Contractul poate înceta prin reziliere unilaterală de către oricare din părți, fără a fi necesară punerea în întârziere, în caz de neexecutare a obligațiilor stabilite în sarcina celeilalte părți conform prezentului Contract, prin transmiterea unei notificări de reziliere. Contractul se va considera încetat la data primirii de către destinatar a notificării de reziliere.
15 FORȚA MAJORĂ
15.1 Niciuna dintre părți nu va fi considerată în culpă pentru încălcarea prezentului Contract sau ținută răspunzătoare în alt mod față de cealaltă parte pentru motivul exclusiv al întârzierii executării sau neexecutării oricăreia dintre obligațiile sale ce decurg din prezentul Contract, în măsura în care respectiva întârziere sau neexecutare se datorează unui caz de forță majoră, astfel cum acesta este definit conform legii.
15.2 Cazurile de forță majoră se notifică de partea afectată celeilalte părți în termen de 3 zile lucrătoare de la data producerii lor. Sunt considerate cazuri de forță majoră acele evenimente imprevizibile și insurmontabile, independente de culpa părții care le invocă, și care fac obligațiile acestei părți imposibil de executat, precum: calamitățile naturale, starea de război, revoluțiile, embargoul, etc. Dovada cazului de forță majoră se face cu certificatul de forță majoră eliberat de organele abilitate.
15.3 Dacă forța majoră durează mai mult de 20 de zile lucrătoare, oricare dintre părți are dreptul de a cere încetarea Contractului fără ca cealaltă parte să se poată opune. În acest caz, niciuna dintre părți nu are dreptul de a cere despăgubiri, dar are obligația de a-și îndeplini toate obligațiile până la data producerii cazului de forță majoră.
16 NOTIFICĂRI
16.1 Toate notificările si comunicările în legătură cu executarea prezentului Contract adresate oricărei părți de către cealaltă parte vor fi făcute în scris, în limba română, și transmise personal sau prin email la coordonatele specificate în Partea I a Contractului. Orice modificare a datelor de contact ale părților vor fi comunicate în scris sub sancțiunea neluării lor în considerare.
17 LEGISLAȚIA APLICABILĂ ȘI SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
17.1 Interpretarea prezentului Contract și raporturile juridice născute în temeiul acestuia sunt guvernate de legea română.
17.2 Toate disputele ce rezultă din prezentul Contract vor fi soluționate pe cale amiabilă, daca este posibil, prin negocieri între părți, în termen de maxim 15 zile de la data apariției acestora.
17.3 Orice litigiu ce apare în derularea prezentului Contract și care nu va putea fi soluționat pe cale amiabilă, va fi soluționat de către instanțele competente din România.
18 CLAUZE FINALE
18.1 Prezentul Contract împreună cu Anexele sale, constituie înțelegerea completă și exclusivă dintre părți în ceea ce privește obiectul său și nu există declarații, înțelegeri sau acorduri adiționale verbale sau scrise.
18.2 Niciuna dintre părți nu poate ceda sau transfera în alt mod prezentul Contract sau oricare din drepturile și avantajele ce deriva din acesta, în întregime sau în parte, către nicio alta persoană, în lipsa acordului prealabil scris al celeilalte părți.
18.3 În cazul în care una sau mai multe din prevederile prezentului Contract sunt parțial sau integral invalidate, valabilitatea celorlalte prevederi nu este afectată și continuă să se aplice în măsura în care nu este afectat iremediabil chiar obiectul și scopul Contractului. Părțile convin să depună toate diligențele pentru înlocuirea clauzei invalide cu o clauză validă care să corespundă, în măsura posibilă, intenției inițiale a părților de la momentul convenirii clauzei invalide.
18.4 Orice modificare la prezentul Contract va fi efectuată în scris și necesită semnarea de către ambele părți.
TAXE, TARIFE ADITIONALE SI PENALITATI
Anexa 2 la Contractul de Închiriere
Tabelul 1. Taxe și Tarife Adiționale
| Nr. crt. | Descriere taxă/serviciu adițional | Tarif adițional |
|---|---|---|
| 1. | "Kilometri nelimitați" – Clientul poate opta pentru acest serviciu în cazul în care dorește să poată circula cu Autoturismul Închiriat fără o limită de kilometri. | 0 € / zi |
| 2. | Restituirea Autoturismului într-o altă locație decât cea stabilită inițial prin Contract. | între 30 € și 250 € (în funcție de locația solicitată) |
| 3. | Taxa "Șofer fără experiență" – aplicabilă în cazul în care Clientul deține un permis de conducere valabil, cu o vechime mai mică de 1 an de zile. | 500 € + dublul Garanției Standard pentru Autoturismul Închiriat |
| 4. | Taxa "Șofer tânăr" – aplicabilă în cazul în care Clientul și/sau șoferul adițional au 21 sau 22 de ani. | 150 €/rezervare |
| 5. | Taxa „Predare fără curățare” – aplicabilă în situația în care Clientul a optat pentru serviciul Protecție Premium și dorește să returneze Autoturismul fără efectuarea operațiunilor de curățare. Taxa „Predare fără curățare” se aplică în următoarele variante: 17 euro – pentru Clientul care dorește să returneze Autoturismul nespălat atât la exterior, cât și la interior ; 19,99 euro – pentru Clientul care dorește să returneze Autoturismul nespălat atât la exterior, cât și la interior, inclusiv în situația în care tapițeria este murdară. Această variantă acoperă și penalitatea pentru returnarea Autoturismului în stare excesiv de murdară. | 17€/toată perioada sau 19,99€/toată perioada |
| 6. | Taxa „Extra program” – aplicabilă în cazul în care Clientul ridică/returnează autoturismul de luni până vineri, între orele 18:00 – 22:00, și în weekend, între orele 08:00 – 22:00. | 10€/activitate |
| 7. | Taxa „Extra program” – aplicabilă în cazul în care Clientul ridică/returnează autoturismul între orele 22:00 – 08:00. | 15€/activitate |
| 8. | Taxa „Șofer senior” – aplicabilă în cazul în care Clientul și/sau șoferul adițional au împlinit vârsta de 70 de ani. | 100 €/rezervare |
| 9. | Taxa „Șofer adițional” – aplicabilă de la al doilea șofer adițional (al treilea șofer pe contract), pentru fiecare. | 50 €/rezervare |
Tabelul 2. Penalități generale
| Nr. crt. | Descriere | Cuantum |
|---|---|---|
| 1. | Penalitate pentru nereturnarea autoturismului închiriat cu cantitatea de combustibil cu care a fost livrată. | 20€ |
| 2. | Penalitate pentru returnarea autoturismului în stare excesiv de murdară[1]. | 50€ |
| 3. | Penalitate pentru fumatul în interiorul autoturismului[2]. | 99€ |
| 4. | Pierderea plăcutelor de înmatriculare | 100 € |
| 5. | Pierderea cheilor | 250 € |
| 6. | Pierderea jetonului de parcare | 150 € |
| 7. | Pierderea oricăruia din documentele autoturismului Închiriat | 200 € |
| 8. | Pierderea oricăruia din accesorii | 50 € |
| 9. | Furt/tentativă de furt dovedită prin document oficial eliberat de organele abilitate | 2000 € |
| 10. | Refuzul de a completa declarația de accident/ incident (inclusiv în cazul achitării taxei Protectie Basic, Protectie Premium) | 250 € |
| 11. | Penalitate pentru administrare amenzi | 50 € |
| 12. | Penalitate pentru alimentare cu alt combustibil | 500 € |
| 13. | Penalitate pentru abandonarea masinii | 150 € |
| 14. | Penalitate pentru returnarea autoturismului murdar | 20 € |
| 15. | Penalitate pentru returnarea neautorizată în altă locație | 500 € |
| 16. | Penalitate pentru părăsirea neautorizată a țării | 1000 € |
| 17. | Penalitate pentru șofer adițional neautorizat | 50 € |
| 18. | Penalitate pentru șofer tânăr nedeclarat | 1000 € |
| 19. | Penalitate pentru șofer senior nedeclarat | 1000 € |
| 20. | Penalitate pentru prelungire neautorizată | 50 € |
| 21. | Întârziere de peste 3 ore la ridicarea masinii | 20 € |
Tabelul 3. Penalități pentru unul sau mai multe prejudicii
| Nr. Crt | Element | Tipul prejudiciului | Un prejudiciu | Două sau mai multe prejudicii |
|---|---|---|---|---|
| 1. | Faruri față | Zgâriate și/sau sparte | 500 € | 370 € |
| 2. | Lumini de ceață față | Zgâriate și/sau sparte | 500 € | 370 € |
| 3. | Stopuri | Zgâriate și/sau sparte | 500 € | 370 € |
| 4. | Reflector bară spate | Zgâriate și/sau sparte | 350 € | 250 € |
| 5. | Semnalizator | Zgâriate și/sau sparte | 350 € | 250 € |
| 6. | Lumini de ceață spate | Zgâriate și/sau sparte | 350 € | 250 € |
| 7. | Lumini marșarier | Zgâriate și/sau sparte | 350 € | 250 € |
| 8. | Parbriz | Perforat/crăpat | 650 € | 490 € |
| 9. | Geam spate | Perforat/crăpat | 600 € | 450 € |
| 10. | Geam lateral | Perforat/crăpat | 350 € | 250 € |
| 11. | Oglindă laterală (semnalizator inclus) | Zgariată | 300 € | 210 € |
| 12. | Oglindă laterală (semnalizator inclus) | Zgariată sau zgariată și ruptă/spartă | 500 € | 370 € |
| 13. | Capotă | Zgariată | 550 € | 410 € |
| 14. | Porbagaj | Zgariat | 550 € | 410 € |
| 15. | Bara față | Zgariată | 550 € | 410 € |
| 16. | Bara spate | Zgariată | 550 € | 410 € |
| 17. | Aripa stangă față | Zgariată | 550 € | 410 € |
| 18. | Ușa față stânga (include mânerul) | Zgariată | 550 € | 410 € |
| 19. | Ușa spate stânga (include mânerul) | Zgariată | 550 € | 410 € |
| 20. | Aripa spate stânga | Zgariată | 550 € | 410 € |
| 21. | Aripa față dreapta | Zgariată | 550 € | 410 € |
| 22. | Ușa față dreapta (include mânerul) | Zgariată | 550 € | 410 € |
| 23. | Ușa spate dreapta (include mânerul) | Zgariată | 550 € | 410 € |
| 24. | Aripa spate dreapta | Zgariată | 550 € | 410 € |
| 25. | Plafon | Zgariat | 600 € | 450 € |
| 26. | Prag lateral | Zgariat | 500 € | 370 € |
| 27. | Jantă aliaj | Zgariată sau deformată | 450 € | 330 € |
| 28. | Jantă oțel | Zgariată sau deformată | 300 € | 210 € |
| 29. | Capac protecție roată | Zgariat, deformat sau rupt | 200 € | 130 € |
| 30. | Cauciuc | Deformat sau lipsă | 600 € | 450 € |
| 31. | Capotă | Zgariată și deformată | 800 € | 610 € |
| 32. | Porbagaj | Zgariat și deformat | 800 € | 610 € |
| 33. | Bara față | Zgariată și deformată | 800 € | 610 € |
| 34. | Bara spate | Zgariată și deformată | 800 € | 610 € |
| 35. | Aripa stangă față | Zgariată și deformată | 800 € | 610 € |
| 36. | Ușa față stânga (include mânerul) | Zgariată și deformată | 800 € | 610 € |
| 37. | Ușa spate stânga (include mânerul) | Zgariată și deformată | 800 € | 610 € |
| 38. | Aripa spate stânga | Zgariată și deformată | 800 € | 610 € |
| 39. | Aripa față dreapta | Zgariată și deformată | 800 € | 610 € |
| 40. | Ușa față dreapta (include mânerul) | Zgariată și deformată | 800 € | 610 € |
| 41. | Ușa spate dreapta (include mânerul) | Zgariată și deformată | 800 € | 610 € |
| 42. | Aripa spate dreapta | Zgariată și deformată | 800 € | 610 € |
| 43. | Plafon | Zgariat și deformat | 1.100 € | 850 € |
| 44. | Prag lateral | Zgariat și deformat | 600 € | 450 € |
| 45. | Stâlp de mașină | Zgâriat | 350 € | 250 € |
| 46. | Stâlp de mașină | Zgâriat și deformat | 400 € | 310 € |
| 47. | Protecție de plastic sub caroserie (oricare protecții de plastic de sub autoturism) | Deformată, lipsă sau ruptă | 400 € | 290 € |
| 48. | Ușa rezervor | Zgariată, deformată sau ruptă | 220 € | 120 € |
| 49. | Ambreaj | Ambreaj nefuncțional | 2.200 € | 2.070 € |
| 50. | Motor | Motor calat | 7.200 € | 7.070 € |
| 51. | Carenaj interior de protectie al roții de plastic (față/spate, stânga/dreapta) | Deformat, lipsă sau rupt | 420 € | 320 € |
| 52. | Cutia de viteze | Cutie de viteze nefuncțională | 4.170 € | 4.170 € |
| 53. | Tapițerie și alte elemente de interior | Arse/deteriorate | 1.170 € | 1.070 € |
| 54. | Antena | Ruptă/lipsă | 350 € | 250 € |
| 55. | Tobă de evacuare | Ruptă/lipsă | 720 € | 620 € |
| 56. | Embleme, ornamente, elemente decorative | Rupte/lipsă | 350 € | 250 € |
| 57. | Încuietoare ușă șofer | Defectă | 350 € | 250 € |
| 58. | Grilă față | Ruptă/lipsă | 350 € | 250 € |
| 59. | Grilă laterală (stânga/dreapta) | Ruptă/lipsă | 350 € | 250 € |
[1] Excesiv de murdar reprezintă situația în care Autoturismul necesită curățarea în detaliu a interiorului acestuia, adică mai mult decât procedura standard de spălare. Exemple: tapițerie pătată, urme de noroi pe bord, scaune sau banchetă, resturi perisabile lăsate în Autoturism, altundeva decât într-o pungă menajeră etc.
[2] În cazul în care Autoturismul Închiriat a luat foc sau prezintă arsuri chiar si parțiale în interior din cauza fumatului, Clientul este în totalitate răspunzător pentru pagubele produse, indiferent dacă a achitat sau nu Taxa Protectie Basic, Protectie Basic Plus, Protectie Premium. Clientul va plăti toate pagubele produse evidențiate in devizul de reparație eliberat de un service autorizat. Asigurările Autoturismului Închiriat, nu acoperă daunele provocate din cauza fumatului.